Hei hei hei! Astăzi povestim despre blushul de la Maybelline. Acesta se găseşte în şase nuanţe: 57 Peach, 62 Rosewood, 73 Pink Amber, 75 Warm Copper, 77 Rose, 79 Flash Plum. Eu deţin nuanţa 62 Rosewood şi l-am achiziţionat mai demult împreună cu revista Beau Monde.
Ce zic ei:
- nuanţe complet naturale
- culori ce rezistă
- textură mătăsoasă ce se îmbină cu uşurinţă
- nu conţine ulei
- nu închide porii
- testat dermatologic
Ce zic eu:
Păi în ceea ce privesc nuanţele pot afirma că au dreptate. Cel puţin în cazul meu, blush-ul e un roz cu o uşoară tentă piersicie, o culoare caldă şi plăcută ce dă un efect foarte drăguţ şi natural în acelaşi timp.
*cu blitz
*cu blitz
Rezistenţa nu e chiar strălucită, însă rezistă vreo 3-4 ore. Personal, nu mă deranjează acest aspect, pentru mine este suficient. Totuşi, datorită ambalajului destul de mic ce conţine şi o pensulă poate fi purtat în geantă şi reaplicat pe parcusul zilei.
Textura mătăsoasă?? Ei bine, da. E foarte fin şi nu întâmpin dificultăţi în a-l "blendui" pe obraji. Totuşi, un aspect care mă deranjează e faptul că e puţin prăfos. Nu mult, dar e!
Nu ştiu ce să zic despre următoarele 3 caracteristici cu care se mândresc ei. Totuşi, urmărind tutorialele lui Wayne Goss, am aflat că partea cu " testat dermatologic" e o mare gogomănie şi sunt doar cuvinte care să ne ia ochii.
Ambalajul e din plastic, nu pare foarte rezistent, iar aici îi dau un minus. Totuşi, tot la capitolul ambalaj primeşte un plus datorită capacului, care are 4 linii care formează un fel de X pe el, ce coboară până în punctul în care se întâlnesc. E ca un fel de mini-piramidă inversată. Mi-a plăcut ideea nu am mai întâlnit-o până acum la niciun alt produs. Şi tot în cadrul aceluiaşi plus pot menţiona că îmi place că e transparent, deci văd nuanţa instantaneu.
Nu este foarte pigmentat, însă acest lucru se poate schimba aplicându-l în mai multe straturi. Nu este un blush mat, conţine particule foaaaaaarte mici şi fine de sidef ce iluminează uşor, însă nu am reuşit să surprind asta în poze.
aplicat o dată
aplicat de mai multe ori
aplicat o dată
aplicat de mai multe ori
Sunt multe fete care s-au plâns de pensula cu care vine blush-ul. Bănuiesc că eu am fost o norocoasă, pentru că a mea nu năpârleşte deloc, nu e aspră în mod special şi nici nu zgârie îngrozitor suprafaţa lui. Bine, nu vă închipuiţi că e moale ca mătasea, dar e ok. Poate fi folosită cu succes. De fapt, de multe ori când mă grăbeam întindeam mâna dupa ea.
Un lucru care nu-mi place deloc la el e preţul cam prea mare pentru ceea ce face. Nu mă înţelegeţi greşit, e ok, îmi place, dar nu aş da 40 de lei (preţul din DM) pe el. Găseşti blush-uri de 2 sau 3 ori mai ieftine care fac acelaşi lucru.
În concluzie, e un fard de obraz ok dacă vă doriţi un look natural sau dacă nu vă deranjează să îl aplicaţi de mai multe ori şi dacă îl prindeţi la vreo ofertă.Altfel, nu prea merită banii.
Valabilitate: 24 luni
Cantitate: 4,5 gr
Preţ: în jur de 35-40 lei
Voi l-aţi încercat? Ce părere aveţi despre el? Sau l-aţi încerca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu