joi, 28 februarie 2013

Wishlist de primăvară

Salut! Postarea asta e puţin mai altfel decât restul. Trebuie să vă spun ceva despre mine. Sufăr de o boală, o boală foarte gravă ce se numeşte "cumpărat impulsiv". Din fericire pentru mine şi economiile mele, am descoperit de la o vreme o metodă care mă ajută treptat treptat să mă vindec. Ori de câte ori văd ceva ce îmi place tare mult pe moment, studiez, probez şi plec mai departe. Dacă timp de o săptămână sau două continua să mă bântuie pasioneze, e clar. Dacă uit, aia e. Ei bine, postarea asta va fi cu si depre lucruri pe care mi le doresc. Unele le vreau de mult timp(ceea ce înseamna că vor ajunge la mine) altele ...sunt pasiuni mai noi. 
Deci, să începem zic. Pe categorii. 

A. Cărţi
În primul rând trebuie să vă spun că îmi place foarte mult să citesc. Întotdeauna voi alege o carte bună în schimbul unui film ( îmi place să le combin dacă se poate:D). Obişnuiesc să îmi iau o dată la 2 săptămâni câte 2-3 cărţi de la bibliotecă, iar cele mi-au plăcut mult de tot le cumpăr.  Totuşi în ultimul timp am neglijat acest domeniu.  

1.  Cadoul,  Cecelia Ahern - E una dintre autoarele mele preferate . De fapt, ea şi Alice Năstase Buciută sunt cele două preferate. Cartea e foarte profundă şi nu am mai întâlnit atâta pasiune, dragoste şi profunzime la niciun autor până la ele. În caz că nu aţi citit-o, v-o recomand din tot sufletul. Vă asigur că nu veţi regreta!

2. Trilogia Stăpânul Inelelor, J.R.R. Tolkien - Cred că am trăit sub o stâncă mare de tot până acum  având în vedere că am văzut Stăpânul Inelelor în vacanţa de Crăciun din 2012. Şi atunci datorită iubitului meu ( dacă citeşti asta, îti mulţumesc!). Chestia e că mi-a plăcut atât de mult, încât m-am dus fuguţa la bibliotecă, am luat toate 3 cărţile şi după ce le-am citit am fost puţin dezamăgită. De film! Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place filmul (mult de tot, având în vedere că le-am văzut de 2 ori şi m-am uitat şi la varianta extinsă), dar ca de obicei, cartea a fost de 5 ori mai tare!


3. Scrisoare de dragoste, Mihail Drumeş - O altă carte care mi-a plăcut mult şi pe care o vreau neaparat în colecţie.


4. Cireşarii, Constantin Chiriţă - Cu siguranţă cărţile copilăriei mele. Din păcate, cele cu care am crescut au ajuns cam uzate şi se desprind pagini fiind foarte vechi, aşa că ar fi cazul să le înnoiesc. 
 5. Hobbitul, J.R.R. Tolkien - Încă nu sunt 100% decisă că o vreau, tocmai de asta am pus-o aici. Îmi place ... e drăguţă, dar nu rămân WOW. Mă mai gândesc şi vă anunţ.

6. Codul lui DaVinci, Dan Brown - Cred cu tărie că e un scriitor bun! Iar cartea asta e chiar o capodoperă.
 7. Îngeri şi demoni, Dan Brown - La fel ca prima. La un momentat dat m-a fascinat aşa tare încât am stat  până la 5 dimineaţa să o termin. Nu o puteam lăsa jos!


8. Elevul Dima dintr-a şaptea, Mihail Drumeş

9. Noi suntem zeiţe. Carte Poştală, Alice Năstase - Cum vă spuneam, îmi place mult de tot cum scrie Alice. Îmbină dragostea cu umorul, pasiunea cu suferinţa şi îşi povesteşte viaţa practic. O carte uşoară în aparenţă, dar care te pune pe meditat la sfârşitul lecturii.

 Ei bine, cam astea sunt! Sper că v-a plăcut postarea şi că poate v-am inspirat în alegerea unor cărţi de citit. Să aveţi grijă de voi! Pa pa!

P.S. Pozele nu-mi aparţin, sunt luate de pe google.
P.S. 2 : Datorită faptului că m-am cam lungit cu dorinţele mele literare, am decis să fac acest wishlist în mai multe părţi.

luni, 25 februarie 2013

Gel Eyeliner, essence

Ziua bună tuturor! Astăzi povestim despre un produs tare bun de la essence. Povestea mea cu el începe cu un gust amar, dar a continuat bine. De ce spun asta? Ei bine ...e un produs pe care mi-l doresc de foarte mult timp, dar având în vedere că în oraşul meu natal nu există stand essence( şi nu trăiesc chiar sub stâncă) am aşteptat să ajung la Cluj. Am fost super încântată când l-am cumpărat, însă încântarea mea a durat fix până am ajuns acasă şi am constatat că era extrem de uscat. Nu reuşeam să scot nimic din el. Am fost super dezamăgită. Totuşi, n-am dat o avere pe el aşa că peste câteva zile mi-am luat inima în dinţi şi am mai cumpărat unul. Şi bine am făcut!!! Era cremos, pigmentat  şi....şi urmează părerea mea mai jos puţin!
Eu am nuanţa 02 london baby, dar am mai văzut şi nuanţele 01 midnight in paris şi 05 miami's ink. London baby e un maro foarte închis cu particule foooooarte mici de sclipici, însă pare negru. L-am luat în nuanţa aceasta deoarece îmi doream o culoare mai "blândă" cu care să îmi evidenţiez ochii. 
Începem cu o mărturisire: sunt dezastru la tot ceea ce implică tuş sau eyeliner. Pot număra pe degete( de la o mână) de câte ori mi-au ieşit ok codiţele,liniuţele etc etc. Ironia face că mereu când trebuie să plec undeva şi mă încumet să trasez o linie de tuş, mâna mea parcă e bolnavă de Parkinson. În schimb, dacă stau acasa şi nu urmează să ies niciunde ... îmi ies decente. Oricum, am observat că mi-e mult mai uşor să îmi "liniez" ochii cu eyeliner cremă sau gel decât cu tuş. Pot trasa linii mai groase, mai subţiri depinde cum îmi doresc. Face o echipă bună cu pensula lor pentru tuş, dar nu e o combinaţie obligatorie.
Buuun şi acum să vedem cu ce se dau mari producătorii.

Ei spun: "Ultra-smooth gel formula allows for precise application. Apply it with the eyeliner brush. Quick-drying, long-lasting, smudge and waterproof. "

Eu spun: Da! Da! Da!!!! Rezistă de dimineaţa până seara (pe ochii mei cel puţin). E super cremos, pigmentat şi se întinde foarte bine. Îl am deschis din luna Octombrie şi nu şi-a schimbat consistenţa absolut deloc! 


 Timpul de uscare nu e nici foarte scurt, dar nici lung. În aproximativ jumătate de minut, un minut e fixat şi acolo va rămâne!
Vine într-un ambalaj tare drăguţ, de sticlă ce poate fi refolosit atunci când terminaţi produsul ( am depozitat un balsam de buze în ambalajul celui care uscat). Nu ştiu cât de rezistent e pentru că nu l-am scăpat.   Later Edit: L-am scăpat, nu s-a spart sau zgâriat ...deci e ok.

Singurul lucru care nu-mi place la el e faptul că se demachiază extraordinar de greu! Nu glumesc şi nu exagerez! Aveţi nevoie de un demachiant puternic, care să elimine machiajul waterproof. Şi chiar şi cu acela, e bine să ţineţi discheta îmbibată pe ochi pentru un timp, căci nici o şansă să îl elimine dintr-o trecere. V-am făcut o demonstraţie cu demachiantul de ochi de la Elmiplant (care e cea mai mare porcărie posibilă, urmează în curând). Nu reuşeşte nici măcar să îi diminueze intensitatea. Drept e că acela nu e demachiant pentru machiajul rezistent la apa.

Preţul e bun, cantitatea e mai mult decât suficientă. E ...perfect!


Valabilitate: 12 luni
Cantitate: 3 ml
Preţ: 15 lei ( şi îi merită cu vârf şi îndesat)

Din păcate, ca orice lucru bun, nu ţine mult. Am auzit că urmează să fie scos din producţie, aşa că dacă v-a plăcut mergeţi fuguţa fuguţa si căutaţi-l că nu ştiu cât timp îl mai găsiţi.

vineri, 22 februarie 2013

Ohh! 2-tones Blushed again..., Miss Sporty

Bună seara frumoaselor! Vă povesteam aici că se găsesc în comerţ blush-uri mult mai bune la preţuri mult mai avantajoase. Ei bine, astăzi m-am decis să vă povestesc despre blush-ul meu favorit la momentul de faţă. Bănuiesc că v-aţi dat seama deja, e de la Miss Sporty şi se numeşte "Ohh! 2-tones Blushed again...".

Eu am nuanţa 001 In Bloom. Mai există încă 4: 002 Rose, 003 Sienna, 005 Cinnamon, 006 Flirtatious. Produsul e multifuncţional şi îmi place lucrul acesta tare mult! Ador lucrurile care pot fi folosite în mai multe moduri. Nuanţa 001 are 2 părţi: cea din mijloc poate fi folosită ca blush, cea din exterior ca iluminator sau un blush pal; amândouă împreună formează un blush foarte drăguţ, ce dă culoare şi un aspect luminos tenului. Nuanţele mai închise, pot fi folosite şi pe post de bronzer. De asemenea, le-am folosit şi la ochi şi rezistă bine aplicate peste un primer. 
Nu am găsit niciunde vreo descriere a lor, aşa că vă voi povesti doar experienţa mea cu el.
Amabalajul e rezistent, iar capacul se lipeşte oarecum de produs atunci când îl închidem; în plus, fiind transparent putem observa cu uşurinţă ce nuanţă e, în caz că avem mai multe produse de acest fel.
 E foarte rezistent! Rămâne acolo unde îl pui până te demachiezi. Menţionez însă că de regulă mie îmi rezistă foarte bine machiajul. Nu ştiu cum se comportă pe un ten gras.
Ce credeţi e pigmentat??Ei bine, aplicat doar pe ten, fără o bază pe care să adere( adică fond de ten sau bb-cream) e cam pal. Nu se vede culoarea, ci doar iluminează subtil. Îmi place şi acest efect!
Lucrurile se schimbă totuşi când aplicăm o bază. Oferă culoare, luminozitate şi un efect natural în acelaşi timp. Mie mi se pare că conferă o imagine de piele " sănătoasă".
Culoarea este foarte frumoasă, un piersiciu tare drăguţ ce arată bine atât pe un ten bronzat cât şi pe un ten de porţelan. Un alt plus e faptul că e "buildable"( nu găsesc un cuvânt potrivit în limba română) şi putem ajunge la intensitatea dorită aplicând mai puţine sau mai multe straturi. 
Un dezavantaj ar fi că e o idee cam prăfos.Însă am observat în ultimul timp că depinde foarte mult şi pensula cu care îl aplicaţi. Dacă aceasta e foarte moale, problema se diminuează consistent.
Preţul e extrem de avantajos, în jur de 9 lei. Nu scrie niciunde cantitatea, dar după mine are cam 5-6 grame pe puţin. Mărimea e una medie şi termenul de valabilitate e de 30 de luni.
Nu am găsit niciunde ingredientele, dar bănuiesc că nu conţine praf de dinozauri sau mai ştiu eu ce. Cam tot aceleaşi ingrediente ca orice blush trebuie să aibă.

Sper că v-a plăcut review-ul meu şi că vă va fi de folos! V-am pupat! Pa pa!

miercuri, 20 februarie 2013

Pudră bronzantă, ELF

Bună! Ştiu că majoritatea dintre voi cunoaşteţi această firmă de produse, însă m-am gândit că poate mai sunt persoane care încă nu au auzit de ei. ELF(Eyes Lips Face) e o firmă ce a apărut la New York iniţial, după care s-a extins în mai multe ţări. Au 3 game: Essential, Studio şi Mineral, iar gama Essential e renumită pentru preţurile mici. La noi, ca de obicei, sunt mai scumpe. În America şi Anglia de exemplu, orice produs din gama Essential costă 1 dolar/1 liră. În România, iniţial erau 8 lei toate, acum sunt 9 majoritatea, dar unele ajung şi la 15 lei. Partea proastă e că sunt mai scumpe şi nu aduc tot timpul produsele noi, partea şi mai proastă e că site-urile din Anglia/America nu mai expediază colete în România, aşa că ELF România sunt unicii furnizori pentru noi. 
Pudra bronzantă face parte din gama Essential şi e disponibilă în 4 nuanţe: Luminance, Sun Kissed, Warm Tan şi Matte Bronze. 
Eu am Luminance şi Sun Kissed. Prima e potrivită pentru un ten deschis iar cea de-a doua pentru un ten mediu. Am cumpărat şi Sun Kissed pentru a o folosi pe timpul verii, când sunt bronzată. Sunt multifuncţionale: iluminator, blush (excepţie Luminance), fard de ochi.
 



Produsul e cam prăfos însă e foarte bun ca iluminator şi îşi merită cu prisosinţă cei 9 lei. Particulele de sidef din ea sunt mici şi fine, astfel încât arată natural pe ten, şi îţi oferă acel glow frumos.

Ambalajul e tip scoică, dar nu-mi prea place. Pare ieftin(...bine...e ieftin) şi pare foarte nerezistent. Încă nu l-am scăpat, dar nu ţin morţiş să demonstrez că se poate sparge uşor :D. De asemenea, nu-mi place că e transparent în partea de jos şi se vede foarte urât cum e lipit. Daaaar sunt conştientă că dacă arăta mai drăguţ, era mai scump..
Ca rezistenţă, i-aş da un 7. Nu rezistă până la demachiere, dar stă pe faţă mea cam 5-6 ore.
Sunt 5 g de produs ( adică aceiaşi cantitate ca la mono-urile de la Seventeen; e clar că nu le voi termina prea curând), deci cantitatea e suficientă cât să îl folosiţi intens şi poate chiar să vă şi plictisiţi de el.
Ca pigmentaţie e printre fruntaşi. Nu mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. L-am folosit şi pe post de fard de ochi şi mi-a plăcut.










În concluzie, e un iluminator  bun pentru cei 9 lei ai săi. Nu pot să spun că e un produs minune, dar merită investiţia. L-aş mai cumpăra? În viitor, poate. După ce mai încerc şi altele:D

Valabilitate:12 luni
Cantitate: 5 g
Preţ: 9 lei
Îl putem cumpăra: de aici
Ingrediente: Talc, Mica (CI 77019), Paraffinium Liquidum (Mineral Oil), Titanium Dioxide, Zinc Stearate, Kaolin, Petrolatum, Methylparaben, Propylparaben, Iron Oxides (CI 77491 , CI 77492 , CI 77499), Red No.27 Lake (CI 45410), Red No.7 Lake (CI 15850), Yellow No.5 Lake (CI 19140), Blue No.1 Lake (CI 42090), Ultramarines (CI 77007

marți, 19 februarie 2013

Fard Mono Silky Shadow, Seventeen

Saluuuuuuuttt! E timpul să vorbim despre farduri. În primul rând vreau să vă spun că am două mari obsesii pasiuni din cadrul cosmeticelor: fardurile de ochi( în culori neutre de regulă, dar nu numai) şi iluminatoarele. Bine..astea sunt cele mai mari, că apoi urmează pensulele, rujurile, gloss-urile. Singurele pe care nu le colecţionez sunt fondurile de ten şi pudrele; la astea merg pe principiul una terminată, alta cumpărată. În rest ... fără număr :)). 

Până acum am încercat de la Seventeen doar un ruj, o mini paletă din aceea cu trei culori şi aceste două farduri mono, însă toate au fost super calitative. Piciulinele astea două fac parte din colecţia Silky Shadow, colecţie care are fooooooooaaaarte multe nuanţe. 
Vedeţi????  Eu deţin momentan 238 Rosy Peach(cel din dreapta) şi 267 Magical Frosty Apricot (stânga) şi sunt, aşa cum le spune numele un roz piersiciu şi un persiciu:)) foarte frumoase. Ambele sunt perlate.


Ce spun ei:  Fard de pleoape mătăsos într-o gamă variată de nuanţe ce permit crearea de numeroase combinaţii


  • Textură compactă pentru rezistenţă îndelungată şi rezultat stabil
  • Formulă special creată pentru a nu irita zona sensibilă din jurul ochilor
  • Se aplică cu uşurinţă iar culoarea este uniformă fără a se acumula în pliul pleoapei
  • Disponibil în multiple nuanţe mate, perlate, şi cu glitter

Ce spun eu:  
                Ei bine au cam exagerat cu descrierea. De exemplu " rezultat stabil" (??), " formulă special creată pentru a nu irita zona sensibilă din jurul ochilor" ( într-adevar, nu irita, dar voi aţi păţit asta cu vreun fard?).
Într-adevăr, nuanţe sunt o grămadă, însă predomină nuanţele neutre şi cele mov. 
Rezistă foarte bine pe pleoapă însă trebuie menţionat faptul că pleoapele mele nu sunt uleioase. Cu primer-ul de la Elf sau cel de la Essence de exemplu, îmi rezistă o zi întreagă.
Nu sunt deloc prăfoase şi sunt foarte fine.  De asemenea, culoarea se ia cum trebuie pe pensulă şi nu e nevoie să treceţi de multe ori cu ea peste fard.
Sunt extraordinar de pigmentate şi mie îmi place să le aplic mai ales în centrul pleoapei pentru un plus de luminozitate a ochilor sau pe toată pleoapa.  


Ambalajul e rezistent şi are un sistem deştept de inchidere/deschidere care îl face "travell friendly". Capacul se învârte spre dreapta când îl deschidem şi spre stânga atunci când vrem să îl închidem. 
Are 4 g deci e o cantitate generoasă, ba poate deveni chiar enervant de mare atunci când te chinui să îl termini înainte să expire. Că veni vorba de expirat, termenul de valabilitate e de 12 luni. Personal, folosesc fardurile mai mult de un an, dar nu trebuie să faceţi ca mine. 
Preţul nu e exagerat de mare, e undeva la 20-25 de lei, însă dacă ne gândim ca e doar o culoare şi costă cât jumătate de paletă Sleek, parcă nu mai e aşa avantajos.
Până acum, numai de bine însă este un lucru care nu-mi place la el. După un anumit număr de utilizări începe să facă bobiţe din acelea tari la suprafaţă. 



Valabilitate: 12 luni
Cantitate: 4g
Preţ: 20-25 lei
Ingrediente: Talc,Mica,Titanium Dioxide,Paraffinum Liquid,Kaolin,Zinc Stearate,Lanolin,Cetearyl Octanoate,Cetyl Acetate,Acetylated Lanolin Alcohol,Propylparaben,Methylparaben,Ethylparaben, Butylparaben,BHT . 100% Fragrance Free

Voi le-aţi încercat? Ce părere aveţi despre ele