joi, 7 februarie 2013

Fond de ten Rimmel London, Match Perfection, SPF 18

Bună fetele. Azi vă prezint un fondul de ten de la Rimmel London, Match Perfection. Suntem prieteni de aproape două luni aşa că am apucat să îmi fac o părere despre el. În primul rând tenul meu e mixt, iarna fruntea şi bărbia au tendinţa să treacă în tabăra tenului uscat, iar vara se îngraşă puţin. Totuşi, menţionez că nu fac parte din extreme, în ambele anotimpuri mă situez undeva la mijloc. Cearcăne nu am, slavă Domnului şi nici imperfecţiuni majore, am de acoperit doar nişte pistrui pe nas, câteva aluniţe răsfirate şi din când în când câte-un monstruleţ, sau doi, trei, patru. 
Nu am căutat niciodată o acoperire mare la un fond de ten pentru că nu am avut încă nevoie şi pentru că mereu am fost atrasă de machiaje naturale, astfel că mereu m-am ferit de fondurile de ten care încarcă tenul. O faţă luminoasă, cu un aspect sănătos e tot ce mi-am dorit/îmi doresc.
Ce spun ei: Poti spune adio petelor si aspectului de masca pe care un fond de ten nepotrivit le poate lasa pe tenul tau.Noul Fond de Ten Match Perfection de la Rimmel se pliaza perfect pe nuanta tenului pentru o piele impecabila!Beneficiaza de tehnologia Advanced Smart Tone care imita textura si nuanta tenului pentru acoperire perfecta.Complexul Sapphire Radiance din formula confera pielii stralucire si luminozitate.Este aliatul ideal pentru un ten perfect si radiant indiferent de lumina.

Ce spun eu: 
 Se găseşte în 6 nuanţe: 100 Ivory, 103 True Ivory, 200 Soft Beige, 300 Sand, 303 True Nude, 400 Natural Beige. Eu îl am pe primul. O problemă generală la fondurile de ten de la Rimmel e că nu prea au nuanţe suficient de deschise. Mie cel puţin mi-ar fi trebuit o nuanţă o idee mai deschisă, dar e ok şi aşa, pentru că mă ajută faptul că se adaptează culorii pielii.
În primul rând îmi place că are SPF! Nu e suficent 18, dar împreuna cu crema de faţă, ajung la un număr cât de cât acceptabil. 
Un lucru care m-a atras la el a fost mirosul fructat, uşor dulce.Nu durează mult( şi asta e bine), dar până îl aplic mereu mă binedispune. Da ştiu, nu e bine să conţină parfum, însă mereu mi-au plăcut lucrurile care miros frumos şi le-am oferit un plus datorită acestui lucru. Şi reciproca e valabilă!
Textura e lichidă, nu îmi încarcă tenul deloc şi nu simt efectul ăla de mască. Se aplică uşor, uniform şi se usucă în câteva minute. 

Puterea de acoperire e mică spre medie, rezistă în bătălia contra roşeţii şi a micilor imperfecţiuni, dar la treburi mai serioase de atât nu face faţă. Finish-ul e nu e deloc mat, dă  luminozitate plăcută tenului. 
La capitolul rezistenţă, la mine cel puţin rezistă cu stoicism. Îl aplicam dimineaţa, îl fixam cu pudră şi seara când ma reîntorceam de la facultate încă îl aveam pe faţă.
 Totuşi sunt şi unele lucruri care nu-mi plac la el. Are tendinţa de a evidenţia porţiunile uscate ale feţei, aşă că trebuie să am mereu grijă să îmi hidratez bine bine faţa. De asemenea, rezistenţa lui  la transfer nu e prea strălucită. Fie că e fixat, fie că nu, tot se ia. 
În concluzie, e un fond de ten bunicel. Nu e grozav, dar având în vedere şi preţul eu zic că merge. Dacă l-aş mai recumpăra? Sunt şanse să îl cumpăr, dar de obicei îmi place să încerc lucruri noi:D

Avantaje:
  1. Ambalajul cu pompiţă: practic, elegant şi igienic. 
  2. Finish-ul luminos pe care îl oferă
  3.  Nu încarcă tenul
  4. Mirosul frumos
  5. Are SPF
Dezavantaje:
  1. Nerezistent la transfer
  2. Evidenţiază porţiunile uscate
  3. Puţine nuanţe 
Valabilitate: 18 luni
Preţ: Eu l-am cumpărat când era ceva ofertă cu 30 de lei, preţul întreg este în jur de 40 de lei
Cantitate: 30 ml
Cantitate: Am găsit un tabel care conţine toate ingredientele, fiind caracterizate în funcţie de cât de benefice sunt. Îl găsiţi aici

3 comentarii:

  1. Din pacate nu am descoperit inca un fdt care sa fie rezistent la transfer. Din categoria fdt profesionale am avut Ofra, Mac, Estee Lauder (Double Wear) si toate patau, unele mai putin, altele mai mult. De la Max Factor am incercat Lasting Performance, un fdt foarte bun, care promite ca are rezistenta la transfer, dar promite degeba, la fiecare imbratisare ii las sotului meu pe palton urme de fdt :))
    Cat despre Match Perfection, il gasesti acum la DM la 20 lei :D

    RăspundețiȘtergere
  2. de fapt are mai multe nuante(11 parca), la noi in tara sunt doar 6. eu mi-am luat din spania nuanta 102 light nude care la noi nu este

    RăspundețiȘtergere
  3. Din cate am inteles, SPF-ul nu se aduna.
    Adica esti protejata de SPF-ul produsului pe care l-ai aplicat ultima data pe fata.

    RăspundețiȘtergere